Predici Expozitive din Epistola lui Pavel către Romani
Biserica Reformată Prezbiteriană din Cluj-Napoca
Epistola lui Pavel către biserica din Roma este una dintre cele mai des citite și citate cărți din Biblie. În mare, ea acoperă toate învățăturile importante ale creștinismului. Epistola către Romani se adresează necreștinilor, încât descrie în mod detaliat starea lor față de Dumnezeu dar și calea împăcării cu El. Pavel evidențiază foarte clar justificarea numai prin credință dar apoi merge un pas și mai departe și subliniază importanța sfințeniei, esența vieții creștine. Prin câteva versete din această epistolă, Martin Luther a fost strămutat către o credință vie, prin care s-a produs scânteia ce a contribuit la declanșarea reformei protestante. Tot epistola către Romani a avut un rol important în convertirea Sfântului Augustin precum și a lui John Wesley și pentru mulți alți creștini de-a lungul secolelor. Dorința noastră este să studiem întreaga carte și să prezentăm mesajul lor printr-o predicare expozitivă. Ne rugăm să înțelegem mesajul ei cu speranța că acesta va contribui la o cunoaștere mai bună a lui Dumnezeu și o transformare a vieții noastre după chipul și asemănarea lui Isus Hristos.
Kategorije: Education
Poslušaj zadnjo epizodo:
V-o recomand pe Fibi, sora noastră, care este o slujitoare în biserica din Chencrea;s-o primiţi în Domnul, într-un fel care se cuvine sfinţilor, şi s-o ajutaţi în orice, când are nevoie de voi; căci şi ea a fost un ajutor pentru mulţi, şi de asemenea şi pentru mine.Salutaţi pe Priscila şi Aquila, conlucrătorii mei în Cristos Isus,care şi-au pus capul în joc ca să-mi scape viaţa, cărora le mulţumesc, nu numai eu, ci şi toate Bisericile Neamurilor.De asemenea, transmiteți salutări şi Bisericii care se adună în casa lor. Salutaţi pe Epenetus, preaiubitul meu, care a fost primul rod al Asiei pentru Cristos.Salutaţi pe Maria, care a lucrat din greu pentru noi.Salutaţi pe Andronicus şi pe Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de închisoare, care sunt însemnaţi între apostoli şi care au venit la Cristos înainte de mine.Salutaţi pe Amplias, preaiubitul meu în Domnul.Salutaţi pe Urbanus, conlucrătorul nostru în Cristos, şi pe Stahis, preaiubitul meu.Salutaţi pe Apeles, cel încercat în Cristos. Salutaţi pe cei din casa lui Aristobulus.Salutaţi pe Ierodion, ruda mea. Salutaţi pe cei din casa lui Narcis, care sunt ai Domnului.Salutaţi pe Trifena şi Trifosa, care au lucrat în Domnul. Salutaţi pe preaiubita Persida, care a lucrat mult în Domnul.Salutaţi pe Rufus, cel ales în Domnul, şi pe mama lui şi a mea.Salutaţi pe Asincritus, pe Flegon, pe Hermas, pe Patrobas, pe Hermes şi pe fraţii care sunt cu ei.Salutaţi pe Filologus şi pe Iulia, pe Nereus şi pe sora lui, şi pe Olimpas, şi pe toţi sfinţii care sunt cu ei.Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă. Bisericile lui Cristos vă trimit salutări.Acum, vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi pun piedici contrare învăţăturii pe care aţi primit-o; depărtaţi‑vă de ei.Căci astfel de oameni nu slujesc Domnului nostru Isus Cristos, ci pântecelui lor; şi prin cuvinte dulci şi amăgitoare, înşală inimile celor lesne crezători.Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. De aceea, mă bucur de voi şi doresc să fiţi înţelepţi, în ce priveşte binele, şi neştiutori, în ce priveşte răul.Şi Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi. Amin.Eu, Terţiu, care am scris această epistolă, vă salut în Domnul.Gaiu, gazda mea şi a întregii Biserici, vă salută. Erast, vistiernicul cetăţii, vă salută, şi fratele Cuart.Harul Domnului Isus Cristos să fie cu voi cu toţi. Amin.Iar aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi predicarea lui Isus Cristos, potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută în ascuns timp de veacuri,dar a fost arătată acum, şi prin scripturile profetice, după porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoaşterea tuturor naţiunilor pentru ascultarea credinţei,a lui Dumnezeu, singurul înţelept, să fie gloria prin Isus Cristos, în veci. Amin.(Ro. 16:1-27)Ne puteți găsi și pe website-ul nostru, Facebook sau Twitter.Soli Deo Gloria.
Prejšnje epizode
-
51 - Romani 16:1-27 — Întăriți Pentru o Veșnicie în Evanghelia și Harul lui Cristos Sat, 10 Jun 2023
-
50 - Romani 16:1-16 — Slujitorii Neoficiali ai lui Cristos Sat, 10 Jun 2023
-
49 - Romani 14:19-15:13 — Diavolul și Omul Religios în Același Vagon Mon, 29 May 2023
-
48 - Romani 15:14-21 — Păsări Care se Mândresc cu Penele Altora Mon, 29 May 2023
-
47 - Romani 15:22-33 — Ai Grijă ce-ți Dorești Mon, 29 May 2023
-
46 - Romani 14:13-23 — Religiozitate Naufragiată, Creștinism Eșuat Sun, 14 May 2023
-
45 - Romani 13:8-14 — Un Buchet Neobișnuit: Datoria, Dragostea si Legea Sat, 06 May 2023
-
44 - Romani 14:1-13 — Când Fratele Slab și Fratele Fariseu se Întâlnesc în Biserică Sat, 06 May 2023
-
43 - Romani 13:1-3 — Creștinul și Autoritățile Wed, 05 Apr 2023
-
42 - Romani 13:1-7 — Cezarul, Sabia, Impozitul și Pedeapsa Capitală Wed, 05 Apr 2023
-
41 - Romani 12:12-21 — Eliberați de Povara Răzbunării Wed, 05 Apr 2023
-
40 - Romani 12:9-15 — Dragoste. Nu Prin Vorbe ci Prin Fapte Sun, 26 Mar 2023
-
39 - Romani 12:1-2 — Nonconformismul Creștin Sat, 18 Mar 2023
-
38 - Romani 12:3-8 — Darurile Puse în Slujire Sat, 18 Mar 2023
-
37 - Romani 11:25-36 — Restaurarea Evreilor în Hristos Thu, 23 Feb 2023
-
36 - Romani 11:11-24 — Scopul Împiedicării Evreilor Thu, 09 Feb 2023
-
35 - Romani 10:18-11:10 — Rămășița Nevăzută a lui Dumnezeu Thu, 09 Feb 2023
-
34 - Romani 10:6-17 — Credința Falsă, Înșelătoare sau Adevărată, Mântuitoare? Wed, 25 Jan 2023
-
33 - Romani 10:1-8 — Beneficiile și Capcanele Zelului Religios Wed, 25 Jan 2023
-
32 - Romani 9:24-33 — Zidit pe Stâncă sau Zdrobit de Stâncă Sat, 14 Jan 2023
-
31 - Romani 9:11-23 — Scopul și Modul Reprobării Wed, 28 Dec 2022
-
30 - Romani 9:13-16 — Poate fi Acuzat Dumnezeu de Nedreptate? Wed, 28 Dec 2022
-
29 - Romani 8:31-39 — Mai Mult Decât Biruitori (Deus pro nobis) Mon, 14 Nov 2022
-
28 - Romani 9:1-5 — Să nu Vezi Pădurea din Cauza Copacilor Mon, 14 Nov 2022
-
27 - Romani 9:6-14 — Examinarea Autenticității Mon, 14 Nov 2022
-
26 - Romani 8:28-31 — Lanțul de Aur al Credinței (Ordo Salutis) Mon, 14 Nov 2022
-
25 - Romani 8:28 — Binele Suprem (Summum Bonum) Sat, 22 Oct 2022
-
24 - Romani 8:18-29 — O Imagine Echilibrată a Stării Noastre Actuale Sat, 22 Oct 2022
-
23 - Romani 8:14-29 — Testul de Paternitate și Potențialul de Moștenire Thu, 06 Oct 2022
-
22 - Romani 8:1-16 — Umblarea După Legea Duhului Sat, 17 Sep 2022
-
21 - Romani 7:22-8:4 — Abandonați la Jumătatea Drumului? Sat, 17 Sep 2022
-
20 - Romani 7:1-14 — Păcătoșenia Păcatului Fri, 26 Aug 2022
-
19 - Romani 7:14-25 — Tulburare de Identitate sau Personalitate Multiplă? Fri, 26 Aug 2022
-
18 - Romani 6:1-11 — Mort sau Viu? Sat, 06 Aug 2022
-
17 - Romani 6:12-23 — Instrumente în Mâinile Cui? Sat, 06 Aug 2022
-
16 - Romani 5:6-11 — Atunci și Acum Sat, 16 Jul 2022
-
15 - Romani 5:12-21 — Un Cuib de Viespi pentru Teologi Sat, 16 Jul 2022
-
14 - Romani 5:1-5 — Unelte Ciudate în Mâna lui Dumnezeu Fri, 08 Jul 2022
-
13 - Romani 5:1-5 — Beneficiile Celor Care Sunt în Hristos Sat, 25 Jun 2022
-
12 - Romani 4:13-25 — Fundamentul Siguranței Moștenirii Noastre Sat, 11 Jun 2022
-
11 - Romani 4:6-12 — Calea spre Adevărata Fericire Sat, 04 Jun 2022
-
10 - Romani 4:1-8 — Fapte sau Credință? Contradicție sau Completare? Fri, 27 May 2022
-
9 - Romani 3:21-31 — Doctrina Justificării prin Credință Thu, 12 May 2022
-
8 - Romani 3:9-20 — Depravarea Totală Fri, 06 May 2022
-
7 - Romani 3:1-8 — Peștele Disperat, Aproape să fie Tras la Mal Wed, 27 Apr 2022
-
6 - Romani 2:17-29 — Binecuvântări Abuzate Wed, 13 Apr 2022
-
5 - Romani 2:1-16 — Dumnezeu nu Discriminează pe Nimeni Tue, 05 Apr 2022
-
4 - Romani 1:21-32 — Abandonați de Dumnezeu, Înrobiți de Minte și de Trup Sun, 27 Mar 2022
-
3 - Romani 1:18-25 — Vestea rea a lui Dumnezeu Mon, 21 Mar 2022
-
2 - Romani 1:8-17 — Vestea bună a lui Dumnezeu Mon, 14 Mar 2022